Marți, 25 noiembrie, a avut loc tragerea la sorți pentru optimile de finală ale EHF European Cup la handbal masculin, iar HC Buzău, singura echipă românească rămasă în competiție, și-a aflat adversara pentru această fază a întrecerii continentale.

Adversar din Bosnia-Herțegovina pentru „lupii” Buzăului
Echipa noastră va întâlni formația RK Konjuh Zivinice (Bosnia-Herțegovina), vicecampioană națională în sezonul precedent și o adversară experimentată, care a eliminat în rundele anterioare pe H71 (Insulele Feroe) și Raimond Sassari (Italia).
Pentru HC Buzău, aceasta va fi a doua confruntare din acest sezon cu o echipă bosniacă, după duelul cu RK Leotar Trebinje.
Programul meciurilor
Tur: 14/15 februarie 2026 – în deplasare
Retur: 21/22 februarie 2026 – la Buzău
Dublă manșă dificilă, dar echipa noastră este pregătită să lupte pentru accesul în sferturile de finală ale competiției europene.
Hai, Lupii!
Buzoienii continuă drumul spre performanță, cu ambiție, disciplină și dorință de a scrie istorie în handbalul românesc.



