Galeria lupilor, la mare înălțime!

0
321

Ediția 2021-2022 a Ligii Zimbrilor începe cu o victorie importantă a lupilor buzoieni împotriva nou promovatei CSM Alexandria. Sunt 3 puncte foarte importante câștigate, după o bătălie în care oaspeții nu și-au vândut pielea deloc ușor. Cu jucători transferați de la echipe de top din România, precum DINAMO BUCUREȘTI sau CSM BUCUREȘTI, CSM Alexandria a rezistat până în ultimele minute ale meciului, atunci când echipa noastră și-a asigurat victoria prin paradele lui Manole şi ale lui Crăciunescu. Pe lângă pregătirea fizică şi tactică gândită în cel mai mic detaliu de antrenorul Pero Milosevic, a mai existat un factor decisiv în obţinerea mult doritei victorii şi anume publicul minunat care ne-a fost alături din primul până în ultimul minut. Cu nişte voci de spartani veritabili şi cu toboşarul dirijor care permanent a ţinut ritmul, băieţii din Peluza Crâng au contribuit serios la prima victorie din acest sezon.

De asemenea, dorim să mulţumim pe această cale şi celorlalţi spectatori prezenţi în sală şi îi invităm la toate celelalte partide care urmează să se desfăşoare pe terenul propriu al “lupilor” buzoieni.

Pentru a ne ajuta să creştem numărul de spectatori, vă punem la dispoziţie link-ul de facebook, unde postăm despre fiecare eveniment important al echipei buzoiene, care urmează să se desfăşoare acasă sau în deplasare.


https://www.facebook.com/HcBuzau2012

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.