HC Buzău a pierdut confruntarea disputată pe terenul formaţiei HC Baia Mare (n.r. locul 3, Liga Zimbrilor), scor 25 la 22, după 12-12 la pauză, partidă disputată în etapa a XX-a a primului eşalon de handbal masculin din ţară. Pentru formaţia buzoiană, au marcat: Sergio Barros, 4 goluri; Anton, 8 goluri;Mane, 4 goluri; Mironescu, 3 goluri; Nosrati, 2 goluri şi Mitrovic, 1 gol.

În urma jocului de la Baia Mare, Lupii Buzăului se află pe locul 9 în ierarhia Ligii Zimbrilor, cu 25 de puncte, acumulate în urma a 8 victorii şi o remiză.  Etapa viitoare, buzoienii vor întâłni în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” formaţia CSM Bucureşti, ocupanta locului 5 în clasamentul la zi.

CS Minaur Baia Mare – ACS HC Buzău: 25-22, (12-12)
    • Sala Polivalent “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 800 spectatori
    • Arbitri: Sebastian Mîrza – Cristian Nedelea (Cluj-Napoca). Observator: Ștefan Ciurea (Craiova)
    • Aruncări de la 7m: 8-1 (transformate: 4-1; au ratat: Kozakevych 2, Kotrc, E. Pop). Minute de eliminare: 4-12 (Teca, Mollino / Dumitrana 2, Meduric, Mitrovic, Anton, Barros)
    • CS Minaur: Barna Buzogany (o intervenție), Anton Terekhov (17 intervenții) – Erik Pop 6 (unul din 7m), Anderson Mollino da Silva 5, Bogdan Mănescu 3, Artem Kozakevych 3, Robert Nagy 2, Călin Căbuț 2, Milan Kotrc 2 (din 7m), Nemanja Ratkovic 1, Lucas Sabou 1 (din 7m), Viorel Fotache, Tomas Cip, Gabriel Massuca Teca. Nu au jucat: Ovidiu Ardelean și Mihai Dobra. Antrenor: Alexandru Sabou
    • HC Buzău: Cristian Tcaciuc (13 intervenții, a apărat și 4 de 7m), Eugen Crăciunescu – Marius Anton 8, Sergio Barros 4 (unul din 7m), Abdoulah Mane 4, Liviu Mironescu 3, Shahoo Nosrati 2, Luka Mitrovic 1, Zamfir Dumitrana, Lukas Juskenas, Petru Stroe, Bogdan Meduric, Alexandru Popa, Bogdan Păunescu. Antrenori: Gabriel Armanu, Constantin Bogdan

Sursă foto & video: Facebook & YouTube Minaur Baia Mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.