Handbal Club Buzău 2012 anunţă primele transferuri efectuate în perioada intercompetiţională, înaintea stagiunii 2020-2021. Alături de noul tehnician sârb, Pero Milosevic încă 3 nume noi s-au alăturat haitei lupilor buzoieni. Echipa buzoienilor a bifat un debut spectaculos în perioada de mercato, convingând jucători de naţională şi golgheteri din Champions League.

CS HC Buzău 2020 este pusă pe fapte mari și a transferat un nou jucător de valoare pentru sezonul 2020-2021. Este vorba despre francezul Leo Renaud David (33 ani), care în ultimul sezon a jucat pentru Bidasoa Irun (Spania) Leo Renaud David (33 ani) ajunge la Buzău după cel mai bun sezon din carieră, jucat la cel mai înalt nivel. El a câștigat cu Bidasoa (n.r. prima ligă din Spania) grupa Ligii Campionilor din care a făcut parte, formația spaniolă oprindu-se apoi în play-off, după o „dublă” cu Wisla Plock. Jucătorul francez a fost unul dintre oamenii de bază ai formației spaniole, reușind să marcheze în 11 din cele 12 partide și să încheie sezonul în Liga Campionilor cu o medie de aproape 4 goluri / joc. El este al patrulea jucător adus în Liga Zimbrilor, în această vară, direct de la o echipă din Liga Campionilor, după Valentin Ghionea (Sporting – Dinamo), Jose Toledo (Minaur Baia Mare – Vardar Skopje) și Alan Blazevic (Pick Szeged – HC Dobrogea Sud Constanța). CS HC Buzău a reușit să-l convingă pe Leo Renaud David să vină în România, reușind, probabil, unul dintre cele mai interesante transferuri din această vară în Liga Zimbrilor. Interul stânga francez a semnat un contract pe 2 ani, cu drept de renegociere în vara viitoare.

„Leo este unul dintre cei mai buni străini care s-au transferat în campionatul României. Vine din Liga Campionilor, de la o formație de podium din Spania. El s-a alăturat proiectului nostru, a înțeles că vrem să urcăm de la an la an”, a declarat Georgian Băducu, președintele echipei CS HC Buzău, pentru ProSport.

Odată cu transferul lui Leo Renaud-David, CS HC Buzău a confirmat și transferul portarului iranian Mohsen Babasafari, cu evoluții apreciate în ultimele sezoane la Steaua și Poli Timișoara. Așadar, noua echipă a lui Pero Milosevic propune pentru noul sezon și o „tripletă” iraniană, Allahkaram Esteki – Shahoo Nosrati – Mohsen Babasafari, variantă care a dat roade în sezoanele trecute la Dinamo București, cu frații Esteli plus Mousavi, la care s-a alăturat ulterior și Saeid Heidarirad. Toți au jucat pentru naționala Iran. Interul Allahkaram Esteki (32 ani), care a făcut performanță la Dinamo. Jucătorul iranian a cucerit două titluri în Ștefan cel Mare.

„Să sperăm că lucrurile vor funcționa și la noi. Ne-am propus să devenim o echipă cât mai bună și cred transferurile efectuate ne vor ajuta în îndeplinirea obiectivelor. Ne-am propus în principiu să luăm jucători străini pe care i-am mai văzut, pe care îi cunoaștem. Singurul pe care nu l-am văzut în campionatul României este Leo Renaud-David, dar cu 46 de goluri în Liga Campionilor în ultimul sezon spun că nu putem da greș”, a susținut Georgian Băducu, într-un articol ProSport.

HC CS Buzău nu și-a încheiat campania de achiziții și speră ca în perioada imediat următoare să mai perfecteze încă două transferuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.