Sâmbătă, 20 noiembrie 2021, HC Buzău 2021 a disputat în deplasare meciul contând pentru etapa cu numărul 11 din Liga Zimbrilor, împotriva echipei CS Minaur Baia Mare. O dată cu această partidă s-a încheiat și seria meciurilor cu adversari dificili, respectiv Potaissa Turda, Steaua și Dinamo. În prima repriză Lupii Buzăului s-au aflat în cea mai mare parte din timp în avantaj, însă în ultimele trei minute de joc CS Minaur Baia Mare a reușit să marcheze 3 goluri consecutive, încheind astfel prima repriză în avantaj, cu scorul de 13 la 11. În repriza a doua gazdele au reușit să marcheze gol după gol, menținându-se în avantaj aproape în permanență. Scorul final al partidei a fost de 28 la 23. HC Buzău ocupă poziția a noua în clasamentul general, cu un total de 12 puncte, urmată fiind de de CSM Bacău, următorul adversar pe care Lupii Buzăului îl vor întâlni joi, 25 noiembrie, pe teren propriu, în Sala Sporturilor Romeo Iamandi.

În partida cu CS Minaur Baia Mare pentru HC Buzău au marcat: Mironescu Liviu – 3 goluri, Monteiro De Barros Sergio Henrique – 6 goluri, Dumitrana Zamfir – Zavenica – 4 goluri, Vojvodic Janja – 6 goluri, Stroe Petru – 1 gol, Bejinariu Florin Andrei – 1 gol, Broască Ionuț – 1 gol, Talmaciu Alexandru – 1 gol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.